• Nina

Puterea recunoştinţei


Yes, it's magic! Nu-i așa că întotdeauna te-au impresionat și pe tine poveștile cu zâna care avea o baghetă magică și dintr-o singură mișcare tranforma visele în realitate?

De fapt acea zâna bună chiar există în realitate. Acea zâna bună se află în fiecare dintre noi, așteptând să fie descoperită, iar bagheta ei magică este ... recunoștința.


De câte ori nu luăm totul de-a gata fără să realizăm că suntem atât de binecuvântați? Circulă în mediul online multe videoclipuri motivaționale cu oameni și chiar copii care duc o viață plină de lipsuri, sărăcie, războaie - videclipuri care ne impresionează profund și realizăm atunci cât de fericiți suntem în confortul casei noastre și în sânul familiei. Însă în secunda următoare ne reluăm viața cu toate evenimentele, taskurile și obișnuitele ei și uităm. Uităm să fim recunoscători și revenim la a ne plânge de trafic, de oamenii din jur, de șefi, de faptul că am luat 2 kg în plus în ultimul concediu pe o insulă exotică, că nu avem suficienți bani pentru a ne satisface nu-știu-ce extravaganță.

Deși eram convinsă că citisem atât de multe cărți de dezvoltare personală încât nu credeam să fie ceva care să mă surprindă - și deși obișnuiam să îmi aduc aminte din când în când să mulțumesc Cerului pentru tot ce am - am descoperit de curând cartea "Magia" de Rhonda Byrne. Această carte m-a ajutat să văd lucrurile mai în profunzime și mi-a oferit un ghid de a pune mai ușor în practică recunoștința.

Autoarea își începe povestirea de la un pasaj "controversat" din Biblie, care până la această interpretare mi se părea oarecum greu de înțeles dacă nu chiar nedrept: "Celui care are i se va mai da, și astfel va trăi în abundență. Celui care nu are i se va lua chiar și ceea ce are." Pasajul conține de fapt un mister care a fost trecut cu vederea secole la rând. Acest mister este recunoștința. "Celui care își exprimă recunoștința i se va mai da, și va trăi în abundență. Celui care nu își exprimă recunoștința i se va lua chiar și ceea ce are."

Deci cu cât suntem mai recunoscători pentru ceea ce avem deja cu atât mai mult vom primi. Puterea recunoștinței se bazează pe legea universală a atracției și nu este legată de vreo religie sau credință. Indiferent dacă credem în Dumnezeu, Allah, Univers sau într-o forță mai mare decât noi, puterea gândurilor, vorbelor și intențiilor noastre acționează ca un bumerang, adică ceea ce emitem în Univers se întoarce la noi. Dacă transmitem bucurie, recunoștință, vom primi bucurie și fericire. Dacă însă ne plângem tot timpul de problemele noastre, nu facem decât să le perpetuăm și să continuăm să trăim în aceeași situație.

Practic, pentru a aduce recunostința în viața noastră putem începe prin a face în fiecare dimineață după ce ne-am trezit o listă cu 10 motive pentru care suntem recunoscători astăzi. Pot fi motive legate de jobul nostru, de relația noastră sau poate chiar de faptul că suntem aici sănătoși, gata sa ne bucurăm de aventura unei noi zile. Rhonda Byrne sugerează ca după întocmirea listei, să o recitim și după fiecare binecuvântare să mulțumim de 3 ori: "Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!"

Deși la început poate părea destul de greu să găsești zilnic o listă cu 10 binecuvântări și poate părea un exercițiu puțin forțat, credeți-mă pe cuvânt că funcționează! În primul rând, dispoziția cu care te trezești în fiecare zi este cu totul alta. Eu am început să mă trezesc zâmbind în fiecare dimineață și să văd frumosul peste tot în jurul meu :)


Ulterior, cartea propune practicarea recunoștinței timp de 28 zile, cu o temă specifică în fiecare zi (ex: bani, carieră, sănătate etc) adițională temei universale a enumerării binecuvântărilor.

Dacă ți se pare prea mult, poți începe prin a practica doar enumerarea binecuvântărilor în fiecare dimineață la trezire, iar când te simți pregătit(ă) poți începe și "maratonul" de 28 zile. E ok să începi cu pași mici, chiar și așa vei vedea schimbări în viața ta pe zi ce trece dacă practici recunoștința zilnic. De ce zilnic? Pentru că recunoștința este un proces continuu, pe care trebuie să îl repeți zilnic pentru a avea efect. Exact cum faci duș în fiecare zi pentru un corp curat, așa este recomandat să faci și un "duș" de recunoștință zilnică. Cu cât practici mai mult recunoștința, cu atât viață ta se va schimba mai mult în bine și vei atrage în viața ta situații pozitive, bucurie, iubire.

Pe parcusul celor 28 zile, eu am trecut prin diverse stări, de la uimirea de a vedea cum informații și soluții de care aveam nevoie pur și simplu au apărut în fața mea fără măcar a le solicita, de la exprimarea unei dorințe și materializarea ei într-o clipită, cât și experimentarea sentimentului că azi nu am timp și nu am chef de a face exercițiul ăsta. Da, este necesară o doză mare de perseverență pentru a duce cele 28 zile până la capăt, dar rezultatele merită efortul din plin!


Dacă îți dorești să aprofundezi subiectul și poate să începi cele 28 zile de recunoștință, îți recomand citirea integrală a cărții "Magia" de Rhonda Byrne.

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

Spread the joy!

Nina

#recunostinta #wellbeing #health #magia #bucurie #rhondabyrne

25 views
  • Facebook Social Icon

Facebook

  • Instagram Social Icon

Instagram

About Me

I’m Nina. I am passionate about creating and living an inspired life and sharing my tips with others.

 

I truly believe that life can be exactly as you dream it, that you can create it moment by moment. So just let yourself go and do what makes you heart sing!

 

Read More

 

© 2019 Nina Balerina

Life_Purpose_Coach_Logo.png
elephant journal logo.PNG